Mediaş Central European Film Festival. Țară special invitată în 2014: SPANIA 5 July 2014 După ce, în anii anul trecuți, MECEFF – Mediaş Central European Film Festival a avut drept țari invitate Israelul, SUA (cu accent pus pe contribuția românească la gloria Hollywood-ului) și Germania, cea de-a patra ediție, care va avea loc în perioada 31 august – 6 septembrie, are drept invitată special o țară a cărei cinematografie continuă să surprindă și să ofere lumii mari regizori: Spania. Iată primele titluri prezentate la Mediaș în cadrul acestei secțiuni: 23 F: La pelicula (Chema de la Pena, 2011), un documentar-reconstrucție despre lovitura de stat de la 23 februarie 1981 și care oferăo perspectivă clară asupra momentului crucial al consolidării tranziției. Filmul a fost lansat în cadrul competitiței Festivalului de Film de la Varșovia și a fost nominalizat la Premiile Goya la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar” Patrimonio nacional & National III (Luis Garcia Berlanga, 1981, 1982), o saga în care se observă, cu un profund ochi critic, decadența puterii în oligarhia franchistă. Prima parte, Patrimonio nacional, a fost lansată în cadrul competiției oficiale a Festivalului de Film de la Cannes. Raza, el espiritu de Franco (Gonzalo Herralde, 1977), un documentar realizat imediat după moartea lui Franco și care propune interviuri atât cu sora generalului cât și cu Alfredo Mayo, protagonistul filmului de propagandă Raza ( J.L. Sáenz de Heredia, 1942) şi realizat pe baza unei povestiri scrise de Francisco Franco.