Intrare libera pentru elevi si studenti la Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe 5 October 2015 Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe continuă până duminică și vine și cu o noutate pentru elevi și studenți – intrarea este liberă și se face pe baza carnetului sau legitimației de student. Reamintim că în perioada 2 – 11 octombrie 2015, se desfăşoară festivalul Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, Ediția a Cincea, eveniment care are drept scop promovarea artiştilor independenţi şi a spectacolelor pe care le creează. Ȋn acest an, Bucharest Fringe cuprinde două secțiuni, ONE DRAMA – dedicată monodramelor – și care cuprinde cele mai interesante și mai apreciate one man/woman show-uri ale momentului, și secțiunea COMPETIȚIE, ȋn care au fost selectate cele mai bune spectacole independente realizate ȋn ultimul an pe tot cuprinsul Romȃniei. Spectacolele se vor desfășura în 10 teatre și spații de joc din București. Din juriul de selecție al festivalului au făcut parte criticii de teatru Cristiana Gavrilă, Cristina Rusiecki, Monica Andronescu, Oltița Cîntec și Oana Cristea-Grigorescu. Juriul de premiere este alcătuit din: Andreea Bibiri, actriță la Teatrul Dramatic ”L.S.Bulandra” și regizor independent; Voicu Rădescu, fondator al Green Hours și al fenomenului ”Teatrul LUNI”, Răzvan Penescu, fondator al Platformei LiterNet, Horia Suru, regizor, premiant al ediției anterioare a Bucharest Fringe. Juriul va acorda 8 premii pentru cele mai originale realizări artistice. PROGRAM + DETALII FESTIVAL, AICI – www.facebook.com/events/908124932601546