Avicii | Limp Bizkit | The Gaslight Anthem@Sziget 2015 16 April 2015 Anunţurile ce țin de programul festivalului de pe Insula Libertăţii, sosesc în continuare. Festivalul organizat pe o insulă situată în inima Budapestei – şi care găzduieşte peste 415.000 persoane timp de 7 zile – este un adevărat festival-vacanţă cu petreceri non-stop şi activităţi de toate felurile. Anul acesta line-up-ul festivalului s-a îmbogăţit cu artişti ca Avicii, Limp Bizkit, Hollywood Undead, The Gaslight Anthem şi mulţi alţii. Runda 1 de bilete la preţ redus se încheie la sfârşitul lunii aprilie. Scenele cele mai mari găzduiesc un line-up extrem de divers, printre care: Robbie Williams, Florence+The Machine, Alt-J, Martin Garrix, Foals, Interpol şi mulţi mulţi alţii! Lista artiştilor deja anunţaţi este disponibilă pe site-ul festivalului http://szigetfestival.ro/programs Avicii DJ, remixer şi producător suedez ajunge anul acesta la Sziget. În 2012 acesta s-a clasat pe locul 3 în Top 100 Djs al publicaţiei DJ Magazine, iar în 2003 a fost nominalizat de două ori la premiile Grammy. Cei prezenţi la Sziget vor putea asculta cele mai cunoscute piese ale sale, precum “Wake Me Up”, “You Make Me”, “X You”, “Hey Brother” sau “Addicted to You”. Totodată, scena Sziget va găzdui şi line-up-ul original, format din Fred Durst, Wes Borland, Sam Rivers, John Otto şi DJ Lethal – aceștia se întorc în această formulă completă, după o absenţă de opt ani. Limp Bizkit va pleca în turneu în primăvară cu un posibil album nou, care ar fi primul material al trupei realizat în această formulă din 2000 încoace. Primele trei albume ale trupei s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare numai în Statele Unite şi alte 13 milioane de copii în restul lumii. CRO, artistul mascat, soseşte la Sziget din Germania. Artistul fantomă, CRO, a reuşit să schimbe hip-hop-ul german prin forţele proprii, fără susţinerea vreunei case de discuri mari. Cu albumul său de debut, „Raop”, și-a inventat practic propriul stil muzical. Producţiile sale muzicale mixează indie şi rap clasic într-un stil nou, inedit. SOJA combină reggae, go-go, D.C. hardcore, latin, rock şi hip-hop. Formată dintr-un grup de prieteni din copilărie, trupa a reuşit să-şi atragă fani din întreaga lume într-un timp foarte scurt. După lansarea albumului „Strength To Survive” în 2012, muzicienii au început să strângă material pentru ceea ce urma să devină cel de-al cincilea lor album, „Amid the Noise and Haste”. Hollywood Undead a luat fiinţă în underground, ajungând rapid în mainstream cu debutul din 2008, „Swan Songs”, urmat de „American Tragedy”, lansat in 2010, însă Johnny 3 Tears, J-Dog, Charlie Scene, Danny, Funny Man şi Da Kurlzz, trupa mascată din LA, nu a uitat niciodată de unde a plecat, astfel că apare cel de-al treilea album, „Notes From The Underground”, un album care le susţine originile. Trupa americană de punk rock The Gaslight Anthem, din New Brunswick, a lansat în 2014 „Get Hurt”, al cincilea lor album de studio, va zgudui anul acesta scena de pe Insula Libertăţii. Formată în 2007, trupa s-a impus cu un sound propriu, puternic, o combinație unică de rock, blues, folk, pop şi punk. De la piesele sale care au încins ringurile de dans din întreaga lume, până la piesele drum and basslansate, DJ Marky îşi continuă drumul cu o listă de realizări greu de depăşit, toate susţinute de abilităţile sale technice fenomenale şi fler, dar şi de devotament. Colaborează cu Stamina MC, un artist multi-talentat, cu o puternică prezenţă scenică, care combină natural rolurile de solist şi MC, iar rezultatul vorbeşte de la sine. Energia interpretării sale, versurile şi freestyle-ul cu siguranţă vor satisface aşteptările publicului. Nu uita de Mission:Szitizen – joc international, iti faci echipa, faci misiuni, câștigi diverse lucruri faine www.facebook.com/events/495024337318242 Iar pentru artiștii din zona acustic/unplugged, există http://campfire.szigetfestival.ro Mai multe nume şi informaţii în săptămânile care urmează. Mai multe informații și bilete: www.szigetfestival.ro