Astra Film Festival 2016: cinema la superlativ în Sibiu 11 October 2016 Cinema la superlativ este ceea ce aduce Astra Film Festival la Sibiu, între 17 și 23 octombrie 2016. Selecția ediției cu numărul 23 se remarcă prin diversitatea formatelor și a subiectelor abordate. Programul include nu doar filme de autor, premiate și apreciate în întreaga lume, ci și formate noi experimentate azi în producția de film care prezintă o situație a cinematografiei contemporane. Renumit în toată lumea pentru originalitatea în programare, cele peste 100 de filme din programul oficial AFF 2016 sunt grupate în 18 secțiuni tematice: OutStanDox, Personal/familial/social, Dis-locuire, Doc-Vlog, Trecut recondiționat, Cetățeni ai lumii online, Armânii, Islamul radical la el acasă, Destine în comunism, Povestiri din Urbania, Lumi circumscrise, Întâlniri, Realitate sub acoperire, Mari maeștri/opere recente, Proiecții speciale, Portret Frederick Wiseman, The Future is Now și Astra Film Junior. Filme și cineaști din programul AFF, în cursa pentru OSCAR 2017 Selecția de filme din 2016 este una de top și la Sibiu, Astra Film prefigurează palmaresul Oscar 2017 prin nu mai puțin de 3 nume: Cristi Puiu cu Sieranevada, propunerea României la Oscar pentru cel mai bun film străin, Gianfranco Rosi cu documentarul Fuocoammare, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale 2016 și propunerea Italiei la Oscar pentru cel mai bun film străin și Frederick Wiseman, căruia i se va înmâna un Oscar pentru întreaga sa carieră de peste cinci decenii. Întâlnire cu Frederick Wiseman, la Sibiu Frederick Wiseman este autorul de filme documentare cu cea mai mare contribuție la cinematografia mondială. Trei dintre operele sale, Crazy Horse și Domestic Violence I și II, vor fi proiectate la Sibiu, iar vineri, 21 octombrie, de la ora 18:15 la Sala Auditorium, publicul are șansa unică de a-l întâlni pe Wiseman, o legendă a filmului documentar. Un juriu de 12 experți 12 profesioniști din industria cinemaului european vor evalua filmele din cele 4 secțiuni competiționale din acest an: OutStanDox, Romania, Central & Eastern Europe și Student. Juriul AFF 2016 îi include pe: Alexander Weiss, director artistic al festivalului Filmer A Tout Prix in Brussels, Barbara Orlicz-Szczypula, director de programare al Krakow Film Festival, Claire Aguilar, director de programare la Sheffield Doc/Fest, Cristi Puiu, cineast român, Ileana Bîrsan, critic de film, Julia Teichmann, critic de film din Germania, Martichka Bozhilova, producător la AGITPROP și director al Balkan Documentary Center, Michael Stewart, director Open City Doc Fest din Londra, Nick Bradshaw, redactor online la prestigioasa publicație Sight & Sound, editată de British Film Institute, Sara Garcia, director artistic al festivalului Play-Doc din Spania, Veton Nurkollari, director artistic al DokuFest din Kosovo și membru al Parlamentului Cultural European și al Academiei Europene de Film, Vlad Petri, autor de filme documentare și fotograf. Sieranevada, proiecție de gală, în deschiderea AFF 2016 Există între cineastul Cristi Puiu și Astra Film Sibiu o relație specială, care împlinește exact 10 ani. Cel mai recent lungmetraj în regia lui, Sieranevada, va fi proiectat în premieră la Sibiu, luni, 17 octombrie 2016, de la ora 18:00 în sala Thalia (Str. Cetății 3-5) și de la ora 18:30 sala Auditorium a ULBS (Facultatea de medicină, str. Lucian Blaga 2A). Marți, 18 octombrie, regizorul Cristi Puiu se va întâlni cu publicul de la ora 18:00 la Salut Bistro (Str. Cetății 13). Proiecții eveniment și concerte Programul ediției din 2016 este completat cu o serie de performance-uri muzicale live care vor încânta publicul cinefil prezent la Sibiu. Expunerea filmelor din programul Armânii va fi urmată de un concert fabulos de muzică armânească și o reprezentație Mara & Band, marți, 18 octombrie, de la ora 22:00 la Sala Thalia. Trupa Kana Jambe condusă de Dan Bursuc va susține un concert live joi, 20 octombrie, de la ora 20:30 la Sala Thalia înainte de proiecția-eveniment a filmului The New Gypsys Kings (regia Liviu Tipuriță). Sâmbătă, 22 octombrie, după Gala de Decernare a Premiilor, Moonlight Breakfast vor urca pe scena Sălii Thalia de la ora 22:00.Spectacolele live din acest an sunt pentru toate gusturile, mozaicul de genuri muzicale potrivindu-se perfect cu diversitatea programului AFF. Program oficial AFF 2016: www.astrafilm.ro/program-oficial.aspx Spot AFF 2016: https://youtu.be/dYSEi8AVay4 Astra Film Festival 2016 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii Cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, Centrul Național al Cinematografiei Acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu În colaborare cu Universitatea Lucian Blaga Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor, Consulatul Republicii Federale Germania din Sibiu, Institutul Polonez București, CINETIc Partener digital: Ad Lemonade Sponsor principal: Romgaz Sponsor oficial: Banca Transilvania Sponsori: Construcții SA, Takata, HBO, Cinelab Mașina festivalului: Toyota