Pe 2 septembrie, a început cea de-a patra ediție a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival, singurul eveniment din România dedicat în exclusivitate cinema-ului din acest perimetru geografic.

Vreme de cinci zile – festivalul are loc în perioada 2-6 septembrie – Piața Primăriei, Sala Traube, Cinema Mediensis, Sinagoga și Centrul de Urbanism și Incubator de Afaceri pentu IMM-uri, A.D.I. Regiunea Târnavelor vor găzdui evenimentele speciale și proiecțiile din cadrul MECEFF 2014.

Capul de afiș al acestei cea de-a doua ediții o reprezintă, fără doar și poate, secțiunea competitivă formată din șapte filme, toate câştigătoare ale Premiilor naționale anuale acordate de fiecare dintre țările participante Cehia (Rugul aprins / Horici Ker, filmul în trei părți regizat de Agnieszka Holland pentru HBO Republica Cehă), Slovacia (Candidatul / Kandidát, în regia lui Jonáš Karásek), Austria (Frumusețea ta nu are nicio valoare / Deine Schönheit ist nichts wert în regia lui Hüseyin Tabak), Ungaria (Dragii mei prieteni turnați / Draga besugott barataim în regia debutantei Sárei Cserhalmiy), România (Poziția copilului, cel mai titrat film românesc al anului 2013,regizat de Călin Peter Netzer pe baza unui scenariu co-scris cu Răzvan), Polonia (Ida, o tulburătoare poveste marca Pawel Pawlikowski) şi Slovenia (Călătoria / Izlet, în regia lui Nejc Gazvoda).

Pe lângă competiția oficială, pasionații de cinema vor avea ocazia să vadă o serie de filme spaniole de ieri și de azi, ale căror numitor comun îl reprezintă subiectul abordat: dictatura franchistă și perioada de tranziție către democrație, documentarele și filmele experimentale ale multi-premiatului regizor spaniol Pere Portabella. De asemenea, MECEFF vă oferă o serie „bonus” de producții din spațiul geografic central-european, filme realizate înainte de 1989, cu un puternic mesaj anti statul comunist și regizate de câțiva dintre cei mai mari regizori europeni ai secolului XX: Miloš FormanAndrzej WajdaMiklós JancsóAlexandru Tatos și Lucian Pintilie; o nouă serie de filme în limba idiș, în copii restaurate; precum și câteva filme românești altfel – Ultimul Zburător, în regia lui Ovidiu Georgescu, Nu sunt faimos, dar sunt aromân, în regia lui Toma Enache și, difuzat în deschiderea oficială a festivalului, O poveste de dragoste, Lindenfeld, în regia lui Radu Gabrea –, adunate în secțiunea necompetitivă „Selecția Președintelui”.

MECEFF “7+1” – Mediaş Central European Film Festival este organizat de Ecran Cinema Management, Primaria Municipiului Mediaş prin Direcţia Pentru Cultură, Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii, Centrul National al Cinematografiei, A.D.I. Regiunea Târnavelor.

Website: www.meceff.ro

Facebook: www.facebook.com/#!/meceff

Coproducător: TVR