Istoria internaționalismului a fost uitată rapid odată cu prăbușirea regimurilor comuniste în Europa de Est. A revenit însă în atenția publică, fascinând o nouă generație care re-evaluează trecutul în contextul conflictelor generate de popoare și culturi în mișcare datorită globalizării. Festivalul prezintă o serie de filme originale și inovative care abordează idei precum cele de revoluție, eliberare națională și solidaritate între Europa de Est și Sudul Global, așa-zisa lume a treia. Prezentăm publicului din România povești despre identitate și înstrăinare, migrație și radicalism din Cuba, Angola, Kârgâzstan, Mauritania și fosta Iugoslavie. O parte din regizorii selectați au fost ei înșiși actori ai circulației internaționaliste în perioada comunistă – bărbați și femei din Sudul Global care și-au valorificat talentul la universități socialiste. Ei propun viziuni asupra lumilor comuniste care invalidează reprezentările în alb și negru ale Războiului Rece. Festivalului pune în lumină dilemele și sensul internaționalismului și solidarității în trecut și prezent.

Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Globalizarea Socialismului: Conexiuni între Europa de Est și ‚Lumea a Treia’”, o inițiativă de cercetare implementată de universitățile College London, Exeter, Oxford, Leipzig, Columbia, Belgrad și Academia Ungară de Științe și finanțat de Arts and Humanities Research Council (Marea Britanie). Curatorul festivalului este prof. Kristin Roth-Ey (University College London).

Partenerii f.estivalului sunt: Arhiva Națională de Filme – Cinemateca Română, British Council, Institutul Francez, La Cinémathèque Afrique, Centrul Rus de Știință și Cultură, Ambasada Cubei în România, Asociația „Respiro”-Human Rights Research Center și Asociația ArtViva.

Filmele vor fi subtitrate în limbile română și engleză sau franceză.

Fiecare film va fi prezentat în prealabil de un invitat special.

Toate filmele vor fi proiectate la Cinema Union, Str. Ion Câmpineanu, nr. 21. Pentru bilete: kompostor.ro sau casele de bilete ale cinematografelor Union și Eforie.

EVENT FB

Luni, 24 iunie
18.30
Învățătorul (El Brigadista) – Cuba, 1978 (111 minute, subtitrări română și engleză, film artistic)
Regizor: Octavio Cortázar.
Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (1978), nominalizat la Ursul de Aur pentru regie (1978).
Filmul prezintă campania de alfabetizare în perioada timpurie a revoluției cubaneze (1961) pentru a explora misiunea civilizatoarea socialistă în regiunile rurale. Conflictul dintre trecut și prezent deține un loc central împreună cu impactul noului regim asupra identităților sociale și de gen ale personajelor principale. Regizorul, Octavio Cortázar, a studiat la Academia de Arte Performative (FAMU) din Praga.
Prezentare film (în engleză 10 minute) Vladimir Smith Mesa (University College London-UCL).

20.40
Primul invățător (Pervyy uchitel) – Rusia, 1965 (102 minute, subtitrări română și engleză, film artistic).
Regizor: Andrey Konchalovsky
Premiul pentru cel mai bun regizor la Jussi Awards (Finlanda, 1973); nominalizare pentru Leul de Aur și Cupa Volpi (cea mai bună actriță) la Festivalul de la Veneția (1966).
Primul film al regizorului rus Andrey Konchalovsky este ecranizarea unui roman de Chingiz Aitmatov, de asemenea autor al scenariului. Filmul prezintă campania de alfabetizare in Kârgâzstan, axându-se asupra antagonismului între generații și asupra indentităților (religioase, de gen, politice etc.) aflate în conflict în această regiune pe fondul ofensivei cultural-politice a regimului sovietic.
Prezentare film (în engleză – 10 minute) Kristin Roth-Ey (UCL).

Marți 25 iunie
20.00
Paznicul frontierei (Varuh meje) – Slovenia-Germania, 2002 (100 minute, subtitrări română și engleză, film artistic).
Regizoare: Maja Weiss
Premiul Manfred Salzgeber la Festivalul Internațional de Film de la Berlin; cea mai bună actriță și cel mai bun regizor la Festivalul de Film Sloven; regizorul nominalizat la categoria „European Discovery” în cadrul European Film Awards (2002).
Povestea călătoriei a trei studente pe râul Kolpa care separă Slovenia de Croația și conflictul dintre valorile lor determinate de viziuni alternative asupra tradiției și societății (de exemplu, identitatea gay) și conservatorismul unui politician local naționalist. Filmul pune accentul pe fluiditatea identităților și noile frontierele, fizice și simbolice, ale post-comunismului – situația migranților chinezi în Europa de Est este o temă importantă.
Prezentare film (în engleză – 10 minute) Catherine Baker (Universitatea din Hull).

Miercuri, 26 iunie
20.00
Octombrie (Octobre) – 1992, Mauritania (38 minute, alb-negru, subtitrări în română și franceză, film artistic).
Regizor: Abderrahmane Sissako
Nominalizare la categoria „Un certain regard” la Festivalul de la Cannes (1993); cel mai bun film de scurt-metraj la Festivalul Internațional de Film de la Amiens (1994).
Al doilea film de scurt-metraj al regizorului Abderrahmane Sissako (cunoscut pentru filme importante precum Bamako sau Timbuktu) prezintă povestea de dragoste a lui Idrissa (student african la Moscova) și a Irei (o tânără din Rusia). Drama celor doi scoate în evidență problemele contidiene rezultate în urma solidarităților revoluționare și umane dintre Uniunea Sovietică și țările africane. Abderrahmane Sissako a studiat la Institutul Unional de Cinematografie de la Moscova (VGIK) între 1983 si 1989.

20.55
Rostov-Luanda – 1997, Mauritania (60 minute, subtirări în română și franceză, documentar).
Regizor: Abderrahmane Sissako
Mențiune specială la Festivalul de Film Francofon de la Namur (Belgia), 1998.
Regizorul Abderrahmane Sissako împreună cu un fost combatant al războiului de eliberare națională din Angola, pe care îl întâlnește inițial în 1980 la Rostov-pe-Don, pornesc, șaisprezece ani mai tîrziu, în căutarea unui prieten din perioada studenției în Uniunea Sovietică, traversând Angola și Benin. Filmul analizează speranțele revoluționare și deziluziile perioadei de după obținerea independenței în Africa, dar și destinele individuale ale celor prinși în tumultul istoriei.
Ambele filme vor fi prezentate (în engleză – 15 mins) de Kristin Roth-Ey (UCL).

Joi, 27 iunie
19.00
Monangambé – 1969, Algeria-Angola (18 minute, subtitrări română și engleză, alb-negru, scurt-metraj).
Regizoare: Sarah Maldoror
Prezentat la Festivalul de la Cannes (1971).
Titlul filmului surprinde strigătul de teroare al angolezilor generat de apariția negustorilor de sclavi. Cuvântul va deveni semnalul de luptă al Mișcării Populare de Eliberarea a Angolei care a luptat împotriva guvernării coloniale portugheze. Scurt-metrajul redă experiența cotidiană a luptei anti-coloniale. Este primul film al regizoarei Sarah Maldoror care a studiat la Institutul Unional de Cinematografie de la Moscova (VGIK) și este considerată unul dintre fondatorii cinematografiei africane.
Prezentare film (în engleză – 5 mins) Iolanda Vasile (Universitatea din Coimbra).

19.40
Cuba, o odisee africană (Cuba, an African Odyssey) – 2007, Franța-Marea Britanie (118 minute, subitrări romană și engleză, documentar).
Regizoare: Jihan El Tahri
Premii la Vues d’Afrique de Montréal și FESPACO (2007); Sunny Side of the Docs, Marsilia (2006).
Documentarul, realizat de Arte și BBC Films, prezintă provestea sprijinului militar cubanez pentru mișcările de eliberare națională din Africa începând cu anii șaizeci până la sfârșitul Războiului Rece. Filmul arată rolul central jucat de Cuba în decolonizarea Africii și în conflicte precum cele din Angola sau Etiopia, insistând asupra fuziunii între comunism, anti-imperialism și naționalism.
Prezentare film (în engleză – 10 mins) Kristin Roth-Ey (UCL).

—————————————————————————————-
Socialist Worlds on Screen: Beyond Black and White
Film Festival (24-27 June)

The history of internationalism was quickly forgotten following the fall of socialist regimes in Eastern Europe. But now these stories are surfacing once again, fascinating a new generation alive to conflicts over peoples and cultures on the move in today’s global order and seeking fresh takes on the past. This festival presents a rich and exciting range of films inspired by ideas of revolution, national liberation, and solidarity between socialist Eastern Europe and the Global South. We bring the Romanian audience stories from Cuba, Angola, Kyrgyzstan, Mauritania, and the former Yugoslavia—stories that explore belonging, border-crossing, and belief in radical change. Several of the directors featured were themselves internationalist migrants in the socialist era—men and women from the Global South who brought their talents to the socialist East. All bring visions of socialist worlds that shatter the easy black and white categories of the Cold War and raise important questions about what it means to be international, and in solidarity, then and now.

The event is organized within the project “Socialism Goes Global: Connections between the ‘Second’ and the ‘Third’ Worlds” an initiative implemented by Universities of Exeter, Oxford, Leipzig, Columbia, Belgrade, University College London and the Hungarian Academy of Sciences. The project is funded by the Arts and Humanities Research Council (UK). The curator of the festival is Prof. Kristin Roth-Ey (UCL).

The festival’s partners are: the Romanian National Film Archives – Cinemateca Română, British Council, French Institute (Bucharest), La Cinémathèque Afrique, Russian Centre for Science and Culture, Embassy of Cuba in Bucharest, ‘Respiro’- Human Rights Research Centre and Association ArtViva.

Media partners: Radio Romania Cultural, Scena9, Agerpres, Contributors.ro.

The films will be subtitled in Romanian and English or French.

Each film will be introduced before the screening by a special guest.

All the movies will be screened at Cinema Union, Str. Ion Câmpineanu, nr. 21.
For tickets: kompostor.ro or the ticket booths at cinemas Union and Eforie.

Monday, June 24

18.30
The Teacher (El Brigadista) – Cuba, 1978, 111 minutes, subtitles in Romanian and English, feature film.
Director: Octavio Cortázar
Introduction (10 mins) by Vladimir Smith Mesa (UCL).
The film presents the literacy campaign in the early days of the Cuban revolution (1961) in order to explore the socialist “civilising mission” of the new regime in rural regions. The conflict between past and present holds centre stage along with the impact of the new regime on the social and gender identities of the main characters. The director, Octavio Cortázar studied film at the Academy of Performing Arts in Prague (FAMU).
The film received the Silver Bear at the Berlin International Film Festival and the director was nominated for the Golden Bear (1978).

20.40
The First Teacher (Pervyy uchitel) – Russia, 1965, 102 minutes, subtitles in Romanian and English, feature film.
Director: Andrei Konchalovsky.
Introduction (10 mins) by Kristin Roth-Ey (UCL).
The first movie by director Andrei Konchalovsky based on a novel by Chingiz Aitmatov, who also wrote the screenplay. It presents the literacy campaign in Kyrgyzstan, focusing on the clash between generations and the conflicting identities (religious, gender, political etc.) triggered by the cultural-political offensive of the Soviet regime in the region.
Best director at Jussi Awards (Finland, 1973); nomination for the Golden Lion and Cupa Vopli (best actress) at the Venice Film Festival (1966).

Tuesday June 25

20.00
Guardian of the Frontier (Varuh meje) – Slovenia-Germany, 2002, 100 minutes, subtitles in Romanian and English, full feature.
Director: Maia Weiss.
Introduction (10 mins) by Catherine Baker (University of Hull).
The story of a canoeing trip by three students on the river Kolpa that separates Slovenia and Croatia and the conflict between their values determined by alternative views of society and tradition (e.g., gay identity) and the conservatism of local nationalist politician. The film focuses on the fluid identities and the new symbolic and physical frontiers of post-socialism – the fate of Chinese migrants in Eastern Europe is an important theme.
The Manfred Salzgeber Award at the International Film Festival in Berlin; the best actress and best director awards at the Slovene Film Festival; nomination for the director in the category “European Discovery” at the European Film Awards (2002).

Wednesday, June 26

20.00
October – 1992, Mauritania, 38 minutes, black and white, subtitles in Romanian and French, short film.
The second film by director Adberrahmane Sissako (well-known for works such as Bamako and Timbuktu) presents the love story of Idrissa, an African student in Moscow, and Ira (a young Russian woman). Their drama fleshes out the everyday challenges of human and revolutionary solidarities between the Soviet Union and African countries. Between 1983 and 1989, Adberrahmane Sissako studied at the All-Union State Film Institute in Moscow.
Nominated for the category “Un certain regard” at the Cannes Film Festival (1993); the best short film at the International Film Festival in Amiens (1994).

20.55
Rostov-Luanda – 1997, Mauritania, 60 minutes, subtitles in Romanian and French, documentary.
Director Adberrahmane Sissako and a former fighter in the Angolan national liberation war, whom he originally met in 1980 in Rostov-on-Don, embark on a journey across Angola and Benin, sixteen years later, searching for a former friend from their student years in the Soviet Union. The film analyses revolutionary hope and its disillusion from the post-independence period in Africa as well as the individual destinies of those caught in the maelstrom of history.
Special mention at the Festival of French-Speaking Film in Namur (Belgium), 1998.

Both films will be introduced (15 mins) by Kristin Roth-Ey (UCL).

Thursday, June 27

19.00
Monangambé – 1969, Algeria-Angola, 18 minutes, subtitles in Romanian and English, black and white, short film.
Director: Sarah Maldoror.
Introduction (5 mins) by Iolanda Vasile (University of Coimbra)
The title of the film is the cry of terror uttered by Angolan peasants upon finding out that Portuguese slave traders were near. It was re-appropriated as a rallying call by the People’s Movement for the Liberation of Angola fighting against Portuguese colonial rule. The short film tells everyday stories of the anti-colonial struggle. It is the first film by director Sarah Maldoror, who studied at the All-Union State Film Institute in Moscow and is widely considered the matriarch of African cinema.
Screened at the Cannes Film Festival in 1971.

19.50
Cuba, An African Odyssey – 2007 – France-UK, 118 minutes, subtitles in Romanian and English, documentary.
Director – Jihan El Tahri.
Introduction (10 mins) by Kristin Roth-Ey (UCL).
The documentary, sponsored by Arte and BBC Films, presents the story of the Cuban military assistance to national liberation movements in Africa from the 1960s to the end of the Cold War. The film shows the central role played by Cuba in Africa’s decolonisation and in wars such as those in Angola and Ethiopia, emphasizing the fusion between socialism, anti-imperialism, and nationalism.
Awards: Vues d’Afrique de Montréal and FESPACO (2007); Sunny Side of the Docs, Marseilles (2006).