Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov: Proiecție specială Reconstituirea, 45 de filme, 7 avanpremiere, 15 concerte, 20 de dezbateri și peste 50 de lectori 10 July 2018 Ajuns în acest an la cea de-a 10 ediție, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR) anunță un maraton de evenimente speciale și premiere de neratat pe parcursul celor 10 zile de festival, în perioada 20 – 29 iulie. Tema ediției din acest an a FFIR este „Națiune. Identități”. Numeroasele activități pregătite de organizatori vor fi găzduite de Grădina Cetăţii Râșnov, cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică Râșnov și, în premieră, Centrul Cultural Reduta și Bastionul Țesătorilor din Brașov. Printre momentele principale ale festivalului se numără proiecția specială a capodoperei lui Lucian Pintilie – „Reconstituirea”, în prezența actorilor Ileana Popovici, George Mihăiță și Vladimir Găitan, la jumătate de secol de la debutul filmărilor. Alte premiere marcate anul acesta de FFIR constau în competiția oficială de film documentar, cât și o școală de vară de jazz, aceasta din urmă fiind coordonată de renumitul Mircea Tiberian. Printre invitații speciali ai FFIR 2018 se vor număra formația Vița de Vie, care va susține un concert acustic caritabil pentru HOSPICE Casa Speranței, duo-ul acustic Dan Byron & Doru Trăscău, și peste 50 de lectori (ambasadori, profesori, istorici, jurnaliști, experți internaționali ș.a.). În cadrul ediției din acest an a festivalului, vor fi realizate 20 de dezbateri publice în jurul temei principale a acestei ediții a FFIR. În seara primei duminici a festivalului, Ileana Popovici, George Mihăiță și Vladimir Găitan vor veni în Grădina Cetății Râșnov pentru a vorbi despre filmul care le-a marcat carierele, dar și despre Lucian Pintilie – omul care reprezintă, pentru mulți, superlativul cinema-ului românesc. În urmă cu 50 de ani, peste munte de Râșnov, la Sinaia, cei trei actori, debutanți la acea vreme, împreună cu consacrații George Constantin și Emil Botta, filmau „Reconstituirea”, pelicula votată în repetate anchete drept cel mai bun film românesc al secolui 20. Filmul a avut premiera mondială la Cannes în 1970 și va putea fi vizionat la FFIR în prezența actorilor pe 22 iulie, de la ora 19.30. Pentru prima dată, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov își lansează competiția oficială de film documentar, care va beneficia de un juriu de profesioniști, format din Pierre-Henri Deleau, fondatorul Quinzaine des réalisateurs, criticul de film Irina Margareta Nistor, producătorul Gabriela Albu, producătorul TVR Claudia Nedelcu Duca și istoricul Bogdan Popovici. De asemenea, vor fi decernate premiul liceenilor și premiul publicului. În competiție se regăsește și filmul regizorilor Andrei Gorgan și Monica Lăzurean Gorgan, „Dacii liberi”, care a avut premiera mondială la TIFF 2018. Documentarul aduce laolaltă vieţuitorii unui sat dacic, un istoric şi un arheolog – membrii unei trupe de reconstituire istorică, un grup de daci mistici, un organizator de proteste, administratorul sitului UNESCO Sarmisegetusa Regia şi participanţi la Congresele de Dacologie. Pe toţi îi uneşte pasiunea comună pentru daci, însă îi desparte viziunea diferită asupra unui episod istoric care devine, de la an la an, tot mai popular în România. La Cinematograful „Amza Pellea”, 20 de dezbateri publice se vor desfășura sub umbrela „Râșnov Society Debate Forum”. Printre acestea se numără o dezbatere despre unul dintre cele mai controversate gesturi din istoria modernă a României. Pornind de la volumul „Regele, comuniştii şi Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I”, istoricii Andrei Muraru și Alexandru Muraru, publicistul Ioan Stanomir și politologul Cristian Pîrvulescu vor discuta despre evenimentele din decembrie 1947 și despre semnițicatia acestora la mai mult de 7 decenii distanță. Despre una dintre dilemele fundamentele ale individului contemporan va fi vorba în dezbaterea “Identitate națională și trans-națională”. Discuția va fi purtată de publicistul și filosoful independent Sorin Cucerai, de antropologul cultural Alec Bălășescu, de medicul cardiolog și investitorul Wargha Enayati și de country-manager-ul Oracle România, Sorin Mîndruțescu. Moderatorul panelului va fi jurnalistul Teodor Tiță, directorul de știri al Radio Europa FM. Concertele acustice în aer liber din Grădina Cetății Râșnov se vor ține lanț și anul acesta, printre acestea numărându-se Mircea Tiberian, cel mai important și cunoscut pianist român de jazz, cu un concert La Classe operaia va in Paradiso, Vița de Vie într-un concert acustic caritabil pentru HOSPICE Casa Speranței, acustic duo-ul Dan Byron & Doru Trăscău (The Mono Jacks), trupele Unda, Fără Zahăr, Nightlosers, Cuibul, Țapinarii. În plus, anul acesta, FFIR a anunțat încă un cine-concert la Cetate – o proiecţie a filmului mut „Shiraz, A Romance of India” (1928), acompaniat de sound-design live semnat de Foley’Ala, vocea Irinei Margareta Nistor și o introducere din Salman Rushdie. **Cele două postere ale festivalului invită publicul să privească istoria ca entertainment de calitate, reamintindu-i că aceasta poate fi la fel de palpitantă, surprinzătoare sau spectaculoasă ca orice serial sau film de ficțiune. Campania de promovare este creată de MullenLowe și Golin. Programul integral al FFIR2018 poate fi accesat pe site-ul oficial http://www.ffir.ro/ro/editia-2018/program/ Detalii de ultimă ora despre invitaţi şi atmosfera festivalului sunt disponibile pe pagina de Facebook a festivalului https://www.facebook.com/filmsiistoriirasnov/ Despre Festivalul de Film și Istorii Râşnov 10 zile în Cetatea Râşnovului. Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news. Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă! Subiecte relevante, filme deştepte, lectori carismatici, public inteligent, dezbateri memorabile, concerte sofisticate, clădiri venerabile, cântări exuberante, răcoarea nopţilor carpatine, expoziţii, standuri de cărţi. Festivalul de Film și Istorii de la Râşnov (FFIR) a apărut în anul 2009 din dorinţa valorificării unui capitol important al cinematografiei locale şi mondiale, dar şi din nevoia de a produce în spaţiul public românesc discuţii despre teme al căror impact temporal depăşeste efemeritatea clipei. S-a născut astfel un eveniment unic pe piaţa culturală românească în care Istoria şi Filmul Istoric stârnesc gânduri şi pasiuni, informează şi emoţionează, ridică întrebări şi dezbate răspunsuri. O întâmplare proaspată şi relaxată, care înţelege să mixeze în chip firesc rigoarea şi umorul. Cu nouă ediţii la activ, FFIR face deja parte din identitatea culturală a Râşnovului, marcând spectaculoasa ascensiune a oraşului transilvan în topul naţional al destinaţiilor cultural-turistice (peste 400.000 vizitatori pe an). Mai multe detalii sunt disponibile la www.ffir.ro.