În 2018, se împlinesc 50 de ani de la celebrul an 1968, care a marcat atât Vestul, cât și Estul, prin mișcări de protest importante, generatoare de schimbări majore în plan social și, mai ales, în cel al conștiinței colective din întreaga lume. Trăim o perioadă similară celei din preajma anului 1968: simțim aerul schimbării, dar nu ne e clar în ce direcție ne va duce. Mai mult decât orice, toate mișcările de protest au reușit să construiască o cultură proprie; protestatari din toate colțurile lumii se inspiră din modelele acelea sau învață din eșecurile lor. Unde se află România în tot acest context și ce avem de învățat de la alții – discutăm în martie la One World Romania.

Două dintre secțiunile festivalului One World Romania 11 – „1968: DUPĂ 50 DE ANI” și „CULTURA PROTESTULUI” – sunt dedicate acestor subiecte.

1968: DUPĂ 50 DE ANI

Printre filmele acestei secțiuni se regăsesc „Revolta studenților cehi” („Ceske studentske revolty”), „Asalt la ceruri” („Assalto al cielo”) și „Într-un prezent intens” („No intenso agora”) – documentare ce ne vor purta înapoi în timp în perioada evenimentelor din 1968 din Cehoslovacia, Franța, Italia, Brazilia și China. Vom vedea cum Blocul comunist era zguduit de protestele din Cehoslovacia, în timp ce Vestul se confrunta cu reacții ale tinerei generații pe care conducătorii politici le înțelegeau cu greutate. Deși diferite la nivelul detaliilor, toate aceste mișcări au construit un adevărat mit în jurul anului 1968, văzut ca un moment care ar fi putut marca o adevărată revoluție pe plan mondial.

Această secțiune este și punctul de plecare pentru 2 dintre evenimentele conexe ale festivalului – „Studenți în mișcare”, care are loc sâmbătă 24 martie începând cu ora 12:00 la ARCUB și la care vor participa Karel Kovanda, Monika MacDonagh-Pajerová (protagoniștii filmului „Revolta studenților cehi”), istoricul Lavinia Betea și Marius Deaconu, președintele ANOSR. Al doilea eveniment, „1968. Între Est și Vest” va avea loc duminică, 25 martie, începând cu ora 12:00 în Atriumul Institutului Francez. Publicul îl va întâlni aici pe jurnalistul francez de renume, Bernard Guetta, care va povesti experiențele sale personale din Parisul anului 1968 și cum au influențat toate aceste evenimente lumea în care trăim.

CULTURA PROTESTULUI

„CULTURA PROTESTULUI” include 5 filme documentare care prezintă diverse forme ale protestului prin povești culese din toate colțurile lumii: Cambodgia („Primăvara cambodgiană – A Cambodian Spring”), Israel („Înainte ca tălpile mele să atingă pământul – Before My Feet Touch the Ground”), Franța („Adunarea – L’assemblee”), Statele Unite ale Americii („În stradă – Whose Streets?”) și România („Megaphone – Portavoce”). Vom vedea cum peste tot în lume proteste spontane, uneori inițiate de o mână de oameni, au creat adevărate mișcări gigantice, reunind sute de mii sau milioane de cetățeni și provocând căderi de guverne sau de președinți. De multe ori, mișcările acestea au generat apariția unor partide care au ajuns puternice pe scena politică a țărilor respective. Alteori s-au stins, lăsând în urmă întrebări pentru viitor și promițând o revenire în forță atunci când contextul o va cere. Toate aceste filme vor putea fi vizionate duminică, 26 martie, la Cinema Muzeul Țăranului.

WEEKEND STUDENȚESC LA OWR 11

Deoarece mișcările studențești au fost în mod tradițional inițiatoarele multor forme de protest în momentele cele mai tensionate ale istoriei, rol pe care încă îl au în multe locuri ale lumii, în ultimul weekend al One World Romania 11 (23-25 martie) le dăm întâlnire studenților din toată țara la București. Pentru accesul la toate evenimentele programate în cele trei zile de festival este disponibil abonamentul „Weekend studențesc la OWR” la prețul special de 35 lei. Partenerii acestui program, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) oferă 50 de locuri de cazare pentru studenții din afara Bucureștiului care cumpără abonamentul special. Pentru rezervarea unuia dintre cele 50 de locuri, studenții sunt invitați să completeze formularul disponibil aici, după obținerea codului de confirmare din partea Eventbook.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Documentar și Drepturile Omului One World Romania are loc între 16 și 25 martie 2018 la București. Timp de 10 zile, proiectăm cele mai noi filme documentare din toată lumea în 8 locații din centrul capitalei. Alături de noul abonament pentru studenți, în perioada 23-25 martie, abonamentele generale și cele de 5 intrări au fost deja puse în vânzare pe site-ul partenerilor de la Eventbook.

Alte secțiuni principale, evenimente speciale și surprize din programul One World Romania 2018 vor fi dezvăluite în curând pe site-ul www.oneworld.ro și pe pagina de Facebook.