Începe Next 2016! Cinci zile de filme, dezbateri și evenimente speciale 6 April 2016 Cel mai mare festival de scurtmetraje din România, ajuns la ediția a zecea, se deschide oficial mâine, 7 aprilie, la ora 19.30, la Clubul Țăranului. Ediția aniversară durează până pe 11 aprilie și propune publicului din București 140 de filme scurte recente, inventive și inovatoare, în nu mai puțin de 16 secțiuni, zeci de invitați speciali, seminarii și petreceri de proporții cosmice. Out in Space, Oscars Night, Avant-garde, NexT is Feminist, LGBT și Hanky Panky sunt doar câteva dintre programele de neratat ale ediției. La gala de deschidere Ada Solomon, inițiatoarea Societății Culturale NexT, și Yvonne Irimescu, coordonatoarea festivalului, vor prezenta cele mai importante momente ale ediției. Deschiderea va fi urmată de scurtmetrajele din secțiunea aniversară 10 ani de NexT. Cinci filme ambițioase, ale unor voci originale și curajoase. Printre acestea, filmul lui Laszlo Nemes, care a câștigat anul acesta Oscarul pentru cel mai bun film străin, cu Son of Saul. Tot mâine este și prima zi a seminarului de sunet Plimbări sonore, susținut de jurnalista și muziciana Maria Balabaș. Atelierul care se întinde pe durata a trei zile ia forma unei plimbări prin București, timp în care participanții vor învăța cum contribuie sunetul la construcția de ansamblu a unui film, cum se creează o imagine sonoră, cum se construiește sunetul într-un film artistic, cum se folosește intenția sonoră într-un film documentar şi cum este integrată ilustrația muzicală. În aceeași seară, la Cinema Elvire Popesco, de la 19.30, are loc prima proiecție a programului Video Essays, în prezența lui Kevin B. Lee, unul dintre cei mai reputați autori de eseuri video și membru al juriului Competiției Internaționale NexT 2016. Cu ocazia ediției aniversare NexT, Clubul Țăranului găzduiește expoziția De 10 x NexT, care adună posterele realizate de artistul vizual și realizatorul de film de animație Matei Branea, din toate cele zece ediții ale festivalului. Curatorul expoziției, Alexandru Ciubotariu, a selectat alături de afișe și câteva schițe, desene pregătitoare și desene originale.