DRACULA UNTOLD, în deschiderea Dracula Film 8 September 2014 Miercuri, 1 octombrie, ora 19.00, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc Gala de Deschidere a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival, care va fi urmată de proiecția în avanpremieră în România a filmului lui Gary Shore, Dracula: Povestea nespusă/ Dracula Untold. Dracula: Povestea nespusă explorează originile legendei care bântuie imaginarul colectiv de sute de ani și ne duce în călătoria la capătul căreia Vlad Dracul, un om cu puteri uluitoare, dar și cu defecte pe măsură, ajunge Dracula. O poveste de iubire tragică a unui erou ca nimeni altul, o luptă dramatică în care numai Diavolul putea oferi forța și armele celui care a rămas cunoscut lumii întregi sub numele Dracula. Luke Evans (Fast & Furious 6, Immortals) este protagonistul epopeii Dracula Untold, Gary Shore este regizor, iar Michael De Luca, producător. Alături de Luke Evans îi regăsim pe Sarah Gadon, Dominic Cooper, Diarmaid Murtagh și Samantha Barks. Trailer oficial aici: http://bit.ly/1us50w3 După mai multe roluri pe scenele teatrelor comerciale din Londra, actorul galez Luke Evans a devenit cunoscut la Hollywood în 2010, datorită rolului Apollo din remake-ul lui Louis Leterrier la Ciocnirea Titanilor. Au urmat filme ca Immortals, The Raven sau The Three Musketeers(R. Paul W.S. Anderson), iar în ultimii doi ani Luke Evans a atras atenția prin rolurile interpretate în blockbuster-ele Fast & Furious 6 și The Hobbit. Gary Shore este originar din partea de nord a Dublinului, a studiat la Școala Națională de Film din Dublin și la Central Saint Martins din Londra, și este cunoscut ca regizor de reclame, lucrând de-a lungul timpului cu Adidas, Gatorade, EMI, Warner Brothers, Vogue, Nokia, Heineken sau Ministerul Turismului din Muntenegru. În 2009, Gary a atras atenția Hollywood-ului cu un trailer fals, intitulat The Cup of Tears, trailer care l-a ajutat să obțină un contract pentru trei filme cu Universal. Dracula Untold este debutul său în lungmetraj de ficțiune. Dracula Untold este prezentat în avanpremieră în România, prin amabilitatea Ro Image 2000, și va fi lansat în cinematografele din toată țara pe 3 octombrie. Cea de-a doua ediție a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival va avea loc între 1 și 5 octombrie, în Brașov (jud. Brașov), la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinemateca Patria și Club Rockstadt. Dracula Film: Horror and Fantasy Festival este un festival competițional – în cadrul căruia vor fi proiectate filme horror, SF, supranaturale, thriller sau fantasy – și are 3 secțiuni: competiție lungmetraj internațional, competiție scurtmetraj internațional și competiție scurtmetraj românesc. Dracula Film: Horror and Fantasy Festival are loc anual în luna octombrie în Brașov, este organizat de Asociația Culturală Fanzin și prezentat de Viasat History. Parteneri instituționali: Primăria Municipiului Brașov, Centrul Național al Cinematografiei România, Teatrul SicăAlexandrescu, Cinemateca Patria Sponsori: Silva, BCR, Coresi Shopping Resort, Optiplaza, Țiriac Auto, Kronbun, CHR Partener culinar: Sergiana Poiana Mărului Parteneri: Ro Image 2000, Club Rockstadt, Kunstadt, Tipografia Parteneri media: Prima TV, Kiss FM, Zile si Nopți, Cațavencii, Sub25, cinemagia.ro, cinefan.ro, cinemarx.ro, filmreporter.ro, ALD Movieland, Fort Knox PR, roevents.ro, aarc.ro, getlokal.ro, cooperativaurbana.ro, infestival.ro, cineamator.ro, ralix.ro, calendarevenimente.ro.