23 – 29 martie: ClujShorts International Short Film Festival 16 January 2015 După 400 de ore de vizionări şi dezbateri, au fost selectate pentru ClujShorts 159 filme din cele 643 înscrise de pe întregul mapamond. Astfel, ClujShorts, aflat la cea de a treia editie, va fi gazda filmelor de scurtmetraj provenind din ţări precum Argentina, Armenia, Australia, Austria, Belarus, Belgia, Brazilia, Canada, Columbia, Cuba, Cipru, Danemarca, Elvetia, Franţa, Finlanda, Germania, Grecia, India, Inran, Iraq, Irlanda, Italia, Malaesia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, Romania, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ucraina, precum şi a unor coproducţii ale ţărilor amintite. Acestea vor fi proiectate pe parcursul unei intregi saptamani, 23-29 martie 2015 la Cinema Victoria din Cluj Napoca. Echipa noastră de selecţie le mulţumeşte tuturor celor înscrişi la cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Scurtmetraje ClujShorts; calitatea deosebită a filmelor înscrise a făcut dificilă decizia finală. Elementul care ne-a stârnit sentimentul de mândrie naţională a fost o crestere a numărului de filme de scurtmetraj româneşti selectate: 12 din cele 27 înscrise. Pentru a sărbători faptul că în 2015 Cluj-Napoca este Capitală Europeană a Tineretului, am creat o secţiune specială care să marcheze acest aspect. Sub numele de Young Europe vom prezenta productii ale căror conţinut au în vedere valorizarea a diferite oraşe europene, care se remarcă prin vivacitate şi prospeţime. De asemenea urmărim promovarea tinerilor cineaşti: Pe de o parte, prin secţiunea de film studenţesc şi pe de altă parte prin proiecţii speciale, cum este cea a studenţilor uneia dintre cele mai mari şcoli de film din România, UNATC. Credem cu tărie că în 2015 ClujShorts îşi va semnala şi mai puternic prezenţa pe scena culturală clujană, urmărind promovarea filmelor de scurtmetraj de orice tip. Publicul va intra în contact cu o mare diversitate de producţii, complementată de o mare diversitate culturală. Cea de-a treia ediţie se va desfăşura între 23 şi 29 martie 2015 la Cinema Victoria din Cluj-Napoca şi pregăteşte, pe lângă proiecţia propriuzisă de filme, o serie de evenimente antrenante prin care vom transmite publicului entuziasmul nostru pentru filmele de scurtmetraj.