23-26 iulie: Padîna Fest 16 March 2015 Pentru iubitorii de muzică şi de activităţi sportive montane, pentru toţi cei care iubesc şi ocrotesc natura, sfârşitul lunii iulie este similar cu o nouă ediţie de Padina Fest. Pentru al 6-lea an consecutiv, promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural rămân priorităţile Padina Fest şi pentru ediţia din 2015 a festivalului, care se va desfăşura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Bucegi, la 1500 m altitudine. Conform tradiţiei, în timpul zilei au loc evenimente sportive şi activităţi recreaţionale din cele mai îndrăzneţe – Maratonul Bucegilor, căţărări pe stânca, rapel sau tiroliene,ateliere de aventură, iar serile sunt dedicate în exclusivitate concertelor. Noaptea de vineri va fi rock, astfel că pe 24 iulie vor susţine concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma, Nişte Băieţi. Sâmbătă seară va avea loc tradiţionalul concert Şuie Paparude, iar Firkin(HU) vor susţine un concert incendiar pe ritmuri irlandeze. Filarmonica Muntenia va pregăti un program cu totul special pentru dimineţile de sâmbătă şi duminică. Alţi artişti vor fi confrimati în perioada următoare şi vor completă line-up-ul festivalului. Ca în fiecare an, Padina Fest este susutinut de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociaţia Salvatorilor Montani din România, Heineken România, Generali România, 360 Revolution, Hotel Peştera, Asociaţia Mainoi, Smartatletic, AIAT şi mulţi alţii. Firkin (HU) Începând cu 2008, Firkin au susţinut mai mult de 400 de concerte în 11 ţări (Canada, Frantam China, Belgia, Germania, Italia, Austria, Cehia, Slovacia, România, Ungaria) şi au devenit una dintre cele mai bune trupe live, fiind headliners la festivaluri şi evenimente în toată Europa. Primul lor album, intitulat “Firkinful of Beer (2009) a devenit Golden Album într-un an. Piesa cu numele “Firkinful of Beer” a fost selectată într-o compilaţie a celor mai bune trupe folk din lume (Almost St. Patrick’s Day, Reedo Records, 2009, Germany). Şuie Paparude Şuie Paparude este unul din cele mai relevante proiecte muzicale româneşti pornit din underground. Michi, Dobrică şi Bean împrospătează continuu atmosfera noastră sonoră cu new-wave-alternativul lor umezit cu bass, sugar, spice and everything nice. “Mutaţia” , “Ajutor”, “Scandal” , “Armada verbală”, “Pentru inimi”, “Cea mai bună zi”, “Soundcheck” sau „E suflet în aparat” au încântat generaţii de ascultători şi au devenit parte a istoriei muzicii româneşti. Alternosfera Pentru al doilea an consecutiv „Best Romanian Alternative Rock Band” (Metalhead Awards), Alternosfera este una dintre cele mai iubite, apreciate şi puternice trupe rock ale ultimilor ani. Deşi din Republica Moldova, Alternosfera domină topurile muzicale din România, iar numărul extrem de mare de fani prezenţi de fiecare dată la concerte a propulsat trupa într-o poziţie de top în zona rock-ului alternativ. Cu 16 ani de experienţă, Alternosfera are la activ 4 albume şi un EP: „Oraşul 511” (2005), „Visători cu plumb în ochi sau Ultima scrisoare către femeia nordică” (2008), „Flori din groapa marianelor”, „Virgula” (2012), „Epizodia” (2013). Luna Amară Luna Amară este cea mai complexă şi mai controversată apariţie muzicală a scenei rock româneşti din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, Luna Amară şi-a format un public al sau, un public care vrea să înţeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult. De-a lungul timpului, trupa a apărut pe prima pagină a mai multor cotidiene naţionale datorită unor probleme de cenzură ivite la Cluj, Bacău şi Alba-Iulia, dar şi datorită unei interpretări pline de semnificaţii politice la Stufstock Vama Veche, în direct pe postul naţional de televiziune. Robin and the Backstabbers Robin and the Backstabbers au luat naştere în 2010 la iniţiativa solistului Andrei Proca, iar la scurt timp de la înfiinţare au atras atenţia postului Radio Guerrilla. Prima piesă a fost Vânătoarea regală, cu un titlu inspirat din romanul cu acelaşi nume semnat de D.R. Popescu. În 2012 apare primul lor album. Bacovia Overdrive vol. 1: Stalingrad. Primul dintr-o trilogie care va conţine, în viitor şi volumele Arhanghel’sk şi Vladivostok, discul conţine, în cuvintele trupei, “ceva întunecat şi greu de urnit”, cu accent pe overdrive, adică a duce lucrurile peste limită. Trupa a câştigat Premul la Categoria „Cel Mai Bun Rock Alternativ” la On Air Music Awards în 2013, ocazie cu care a primit şi Premiul pentru Artistul Anului, în cadrul aceluiaşi eveniment. Firma Firma, trupa icon a rockului alternativ românesc, spărgea tiparele şi redefinea standardele pieţei muzicale de la începutul anilor 2000, devenind emblema unei generaţii marcate de piese precum “La Orbire”, “Nimeni” şi “Important”. Videoclipurile acestor piese au pus în evidenţă o nuanţă cinematografică a viziunii Firma, aprecierea lor la nivel internaţional şi naţional fiind dovedită de difuzarea lor pe VH1 şi MTV Europe dar şi de rulajul în heavy-rotation pe posturile televiziunilor autohtone (Atomic TV, MTV, TVR). Firma a fost prima trupa românească nominalizată la o secţiune internaţională – “New Sounds of Europe” şi invitată să performeze la Gala MTV European Music Awards, în 2007 la München, după ce în 2004 fusese nominalizată la MTV European Music Awards la categoria “Best Romanian Act” şi “Best Rock Band” la MTV Romanian Music Awards în 2005. În 2014, după o lungă perioada de creaţie şi detaşare, Firma a revenit în forţă şi a dăruit publicului un prim volum al albumului ”Descântece”. Nişte Băieţi Nişte Băieţi au pus pe ritmuri de punk-rock şlagărele româneşti ale anilor ’80. “Lasă-mi toamna pomii verzi”, “Deschideţi poarta soarelui”, “Un copac cu flori” sunt numai câteva dintre piesele cântate în concerte. Fără muzica anilor “de aur” a epocii comuniste, vieţile noastre ar fi fost măcar un pic mai amare şi acesta este unul dintre motivele pentru care proiectul Nişte Băieţi doreşte să aducă în inimile generaţiilor tinere marile hituri ale acelor vremuri şi să readucă în lumina reflectoarelor marii compozitori ai unor generaţii pierdute.